Impresionism

Impresionismul

Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel pentru a simula lumina reală.
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez și Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Courbet, Ingres și reprezentanții Școlii de la Barbizon. În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeița Venus în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Pentru a înțelege apariția Impresionismului, trebuie sa aruncam o privire înspre realizările lui Courbet. Courbet arătase ca arta adevărata nu are nimic în comun cu regulile în care o îngrădeau Academia și juriul Salonului Oficial. El considera ca subiectele pot fi luate din viata reala, din orice manifestare a ei, din ceea ce ii este familiar artistului, deci nu e necesar sa ne adresam mitologiei si alegoriei pentru a face un tablou bun, deși tradiția formulata de artiștii secolelor trecute nu trebuie ignorata.

Descoperirea stampei japoneze
Primele stampe japoneze erau imprimate doar în alb si negru. Existau și cazuri mai rare în care unii maeștri își colorau lucrările, după imprimare, folosind coloranți minerali. Prima stampă policromă apare abia în 1740-1741. A fost inventată de un tipograf, Kamimura Kichiemon. Inițial s-au folosit numai nunațe de roșu, ulterior s-au folosit și nuanțe de verde, maro, galben sau ocru.
Ceea ce imi place in mod deosebit la aceste stampe este faptul ca au contraste puternice, culori vii iar cele imprimate in alb si negru aveau o grafica deosebita, cu detalii foarte multe.
Stampa japoneza a avut o mare influenta asupra artiștilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Japonezii, imitându-i pe chinezi, dar mergând mai departe ca aceștia, s-au arătat incomparabili într-o arta minora, adică in gravura de lemn în culori. Aceasta era un produs rezervat poporului de rând, disprețuit de clasele nobile. Japonezii arătaseră un dar evident și multa noutate în expresie. In Europa, aceasta stampa apare prin 1860, în ceainăriile chinezești din Londra și Olanda.
Compoziția stampelor era de asemenea extreme de originala pentru perioada respectiva. In picturile europene, apărea cel mai des gruparea în piramida, inspirata de operele renascentiste. Coloritul era curios și surprinzător.

Edouard Manet poate fi numit codificatorul Impresionismului. De origine pariziana, artistul face parte din înalta burghezie, fiind caracterizat de distincție, buna creștere și cultura liberala bazata pe o formație clasica.
Călătorește des în Olanda, unde studiază operele lui Rembrand si Franz Hals și în Germania. La Paris, vizitează des Luvru, copiind operele marilor artiști ai Renașterii, în special cele ale venețienilor și spaniolilor. De la Velasquez ia contrastele dintre tonurile închise si deschise.
Manet rupe tradiția coloristica franceza, considerând ca un artist trebuie sa își manifeste individualitatea. El crede ca tot ce il ajuta pe un pictor sa își elibereze instinctele merita sa fie salutat cu simpatie, căci scopul suprem în arta este sa fii sincer. Artistul pictează numai ce îl atrage, de aici venind “contemporaneitatea” și “modernitatea” lucrărilor sale. Efectele de lumina le reda prin tonuri clare, puse în tuse largi. Aspectele din natura apar ca niște pete luminoase, langa alte pete ceva mai întunecate, care se scot reciproc în valoare.